The Path To Nowhere

Dragă TimesNewRoman[dot]RO,

2011-03-25T00:28:00.007+02:00

Astă-seară stăteam și mă amuzam cu articole de pe site-ul vostru . La un moment dat am găsit un articol care se intitula cam așa:

România trimite un detaşament de ţigani în Japonia ca să dezmembreze centralele nucleare

Ținând cont de drepturile de autor atașez linkul catre sursa autorului de drept:
http://www.timesnewroman.ro/life-death/4097-romania-trimite-tigani-in-japonia-ca-sa-dezmembreze-centralele-nucleare

Iată și articolul:

”Surpriză de proporţii pentru ţiganii care au fost surprinşi în ultimele zile la furat de fier vechi: în loc să se aleagă cu dosar penal, aceştia au fost înregimentaţi de autorităţi într-un detaşament special, care va fi trimis în Japonia ca să dezmembreze şi să vândă la fier vechi centralele nucleare în care există riscul unor explozii.

Ion Feraru, un ţigan cu peste 20 de ani de experienţă în dezmembrări şi furt de fier vechi, a fost ales să conducă operaţiunile din Japonia. „Împreună cu fi-miu, Flexu, am furat fier vechi de la combinatul Sidex, de la Cernavodă, de la Atelierele Griviţa, de peste tot. Şi nu am luat pur şi simplu fierul, ca amatorii, mai întâi l-am dezmebrat, ca să-l putem pune în căruţe. În două zile punem centrala la pământ şi o ducem la centrele de colectare a fierului vechi”, s-a lăudat Ion Feraru.

Nicolae Rugină, oficialul de la Ministerul Apărării care se va ocupa de trimiterea ţiganilor în Japonia, spune că toate detaliile sunt puse la punct şi că de mâine ţiganii vor intra în acţiune. „Ţiganii sunt deja la aeroport, azi vor decola spre Japonia, în timp ce căruţele lor sunt deja pe mare, pe un portavion de mare capacitate. Estimez că în două zile vor deveni eroii Japoniei. Hai, patru zile, în caz că japonezii nu vor fi de acord cu dezmembrarea centralelor şi ţiganii vor fi nevoiţi să lucreze neoficial, la adăpostul întunericului”, ne-a declarat acesta. ”

Odată terminat de citit articolul, mi-am aruncat un ochi pe comentariile lasate de cititori, majoritatea accestora raspunzand cu oarecare entuziasm ideii lansate de articol, fapt ce dovedeste ca acei cititori sunt niste admiratori ai rromilor.Unii dintre ei erau chiar intrigați de faptul că nu-i trimitem pe toți în Japonia la dezmebrat de centrale nucleare. În fine.
Ce m-a șocat, este faptul că unul dintre adminii site-ului ce găzduiește publicațiile a dezaprobat comportamentul user-ilor ce au dat dovada de rasism față de sărmanii rromi.
De ce m-a șocat? Pentru că articolul în sine împinge către rasism.
Iată și comentariul dezaprobator al Admin-ului respectiv:

Adi 19-03-2011 11:58
Vad ca unora va place gluma asta din singurul motiv ca e cu tigani care pleaca la radiatii. Poate ca Zelea Codreanu ar fi mandru de voi, dar noi nu suntem.

Dragii mei jurnaliști, redactori, pamfletari, miștocari, vreau să vă spun că va admir operele și le savurez de fiecare dată cand am ocazia, dar vă rog nu fiți ipocriți. Sau mai bine renunțați la prezența rromilor în articolele voastre.
Iată și comentariul meu ce se regăsește si pe site la secțiunea de comentarii(aaa..da, eu sunt acel Iubitor al ciorilor) :

Iubitor al ciorilor 25-03-2011 00:27
Voi de ce nu sunteti mandri asa cum ar fi Zelea Codreanu? Voi sunteti cei care au venit cu ideea de a mai bronza putin "africanii" astia de bantuie pe plaiurile mioritice.
Si sincer sa fiu, mi se pare o idee minunata. Dupa ce se intorc de acolo cu cateva manute in plus putem sa-i prindem, si sa-i bagam la munca silnica. Ar putea sapa fundatia pentru autostrada Ploiesti Brasov mai repede decat o duzina de buldozere...plus ca, ar putea lucra si noaptea, fara vreo sursa de lumina artificiala, pentru ca ar lumina ei singuri in verde fosforescent dupa cateva paharele de Tuica Urania Imbogatita, baute ad-hoc in preajma centralei japoneze.
Si uite asa, le-am gasi un rost acestor sarmane ciori consemnate la sol de teribila soarta, dictata de o oarecare divinitate; ca nu pot sa cred ca Dumnezeu a putut crea ceva atat de hidos.
Daca regret un lucru in istoria omenirii, acela este faptul ca Hitler a murit inainte sa extermine tiganii.

În încheiere, țin să precizez că toate textele marcate cu font italic nu-mi aparțin. Acestea sunt proprietatea intelectuală a autorilor site-ului www.timesnewroman.ro. Deasemenea, comentariul postat sub pseudonimul ”Iubitor al ciorilor”, cu toate că este redactat de subsemnatul, aparține site-ului mai sus menționat, deci vi-l cedez vouă.

Cu respect,
Bucur Andrei

Fumatul daunează grav sănătății !

2010-10-06T14:34:00.006+03:00

Cei ce mă cunosc, stiu că sunt fumător. Cei care nu mă cunosc, tocmai au aflat asta. Da, iată încă o informație total irelevantă și complet inutilă.

În cazul de față este relevantă pentru subiectul acestei postări, cât și utilă pentru sprijinirea afirmațiilor înșirate în continuarea acestei introduceri ce pare desprinsă dintr-o ședință de terapie de grup a AFA (Asociația Fumătorilor Anonimi) - nici nu știu dacă există așa ceva, dar pot face o paralelă la AAA (Asociația Alcoolicilor Anonimi).
Și acum să trec la subiect: toată lumea cunoaște efectele nocive ale fumului de țigară și marile șanse oferite de acesta la loteria vieții, unde marele premiu constă într-o hidoasa tumoră malignă. În consecință nu voi adăuga încă o pagina nenumăratelor pagini de studii, cercetări și avertismente tipărite în toate limbile cunoscute, pe întreaga suprafața globului, ci voi încerca o abordare cu iz umoristic ce tinde spre sarcasm și poate sadism cum ar considera unele persoane.
Așadar, să vedem care sunt riscurile la care se expune un fumător în afara celor deja arhicunoscute.
Unul dintre riscuri, este reprezentat de posibilitatea de a te alege cu arsuri în urma unor explozii mai mult sau mai puțin puternice. Da, este ciudat, dar este posibil, mai ales că majoritatea brichetelor ieftine - la cât de mult s-au scumpit țigările unele persoane fumătoare nu-si mai permit brichete profesionale - sunt fabricate de acei minunați chinezi care nu respectă absolut nici o normă de securitate pentru aceste produse, astfel că în momentul în care vrei să aprinzi o țigară și afară suflă un vânt turbat, te apleci asupra brichetei, faci palmele căuș și scaperi câteva scântei, apoi, o flacără imensă demnă de un aruncător de flăcări folosit de soldații naziști în cel de-al doilea război mondial, îți pârlește cu succes părul din nas, genele, sprâncenele și o parte din stufoasa barbă(în cazul domnilor viciați), transformându-te într-o clipă în vestitul spân din poveste. Tot în categoria accidente posibil urmate de explozii putem încadra situația în care minunații șoferi fumători , își aprind o minunată țigară în minunata lor mașină în timp ce ascultă minunatul lor CD cu mp3-uri și rulează pe minunatele șosele mioritice. Terminând minunăția de țigară, aceștia deschid geamul autovehicolului, și lansează chiștocul aprins cu un bobârnac cum numai noi fumătorii stim sa executăm. Acesta este momentul în care legile fizicii își fac simțită prezența, iar chiștocul în discuție capătă parcă personalitate proprie și se încarcă cu o încăpățânare ieșită din comun: pur și simplu nu vrea să părăsească interiorul mașinii. Atunci se întoarce cu o precizie uimitoare fie pe bancheta din spate, unde provoacă niște găurele simpatice în materialele sintetice din care aceasta este confecționată, eventual un minunat incendiu, fie se întoarce pe scaunul șoferului foarte aproape de prețiosele sale cohones, iar acesta reacționează disperat lansând o operațiune de cautare și exterminare a chiștocului, în timp ce bucata aia mare de tablă și fiare gonește hotărâtă spre primul stâlp de pe marginea drumului.
Un alt risc la care se expune un fumător, risc ce se încadrează în categoria accidentelor stupide, este acela când fumătorul, aflându-se în postura în care nu poate fuma în casă, sau de față cu anumite persoane, iese afară în aer liber, și caută un loc unde poate savura nestigherit o țigară. Să presupunem că acel loc se află fix sub un măr și că acțiunea are loc toamna, când merele sunt numai bune de cules. Ei bine, atenție maximă: în acestă perioadă, merele au prostul obicei de a actiona sub legea gravitației - CAD. Vă spun din proprie experiență că, un astfel de măr se transformă în cădere liberă, într-un veritabil proiectil și poate provoca leziuni externe țestei dumneavoastră de fumător. Unii cârcotași vor spune că asta se poate întâmpla oricărui om ce se perindă pe sub un măr încărcat de mere, indiferent de viciile acestuia. Este absolut corect, dar statistic vorbind, fumătorii sunt mai expuși acestui pericol, atâta timp cât locul în care își savurează viciul, se află la umbra mărului stufos.
Un alt avertisment care ar trebui să se gasească înscris pe pachetele de țigări ar putea suna în felul următor: Nu încercați să râdeți în timp ce trageți din țigară - Vă veți înneca cu fum. Așadar, dragi fumători, ignorați orice vi se pare amuzant în acele momente critice în care trageți cu poftă dintr-o țigară.
Din seria Nu fumați după ce v-ați îmbătat, trebuie adus la cunoștiință fumătorilor, că este interzis fumatul, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: sunteți cracă, sunteți întins comod într-un pat, simțiți că vi se cam taie filmul. Riscul ce se naște odată cu aprinderea unei țigări atunci când sunt îndeplinite condițiile mai sus amintite constă în transformare dumneavoastră într-o torță umană: veți adormii, iar țigara aprinsă vă va face să fredonați în vis melodia Ard în Flăcări.
În concluzie, iată că există nenumărate riscuri la care se expune un fumător, riscuri care, au fost rezumate în acel mesaj de pe pachetele de țigări ce spune sec: FUMATUL POATE SĂ UCIDĂ. Deci nu e sigur 100% că ucide, dar s-au raportat cazuri izolate de deces cauzat de tabagism. Sunt conștient că sunt mult mai multe riscuri decât cele enumerate de mine, și că există foarte multe accidente stupide, efecte al unor cauze ce au avut drept catalizator acest viciu uman, deci fiți precauți, soarta are obiceiul de a face mișto de oameni și e chiar sadică uneori.

Dragostea ca o pereche de pantofi

2010-04-07T00:29:00.006+03:00

Zilele trecute căscam ochii prin lista messenger-ului și am remarcat statusul unei prietene: ”Dragostea ca o pereche de pantofi”. Bineînțeles că am reușit să-mi etalez nețărmuita cultură muzicală în momentul în care am întrebat-o care este substratul comparației, neștiind că de fapt și de drept, acela este titlul unei piese a formației TAXI.
Fiind astfel lămurit ce-i cu acel status, am ascultat melodia și pot spune că mi-a plăcut atât melodia în sine cât și mesajul acesteia:

E cat se poate de normal
ma uit la tine cum iti mai arunci niste pantofi
pentru ca s-au rupt si sunt foarte vechi
nu iti mai trebuie, nu ai ce sa faci cu ei
e cat se poate de normal
doar nu ai sa mergi toata viata cu acceasi
pereche de pantofi
nu o sa porti acceasi poseta sau acceasi cercei

refren: Dar daca nu iti mai trebuie dragostea mea
daca nu mai ai ce sa faci cu ea
nu o arunca asa, mai bine aseaz-o undeva
aseaz-o intr un loc cu multa lume
pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema
poate o gaseste cineva si are nevoie de ea
aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai
trebuie dragostea mea
aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai
trebuie

E cat se poate de normal
sa se adune foarte multe chestii de care nu mai ai
nevoie
te lovesti de ele prin casa si le arunci pe toate
intr-o zi
ma gandesc ca asa se intampla si cu dragostea
mea
te impiedici de ea intr-una si te gandesti ca nu
are nici un rost sa o mai tii

refren: si nu te gandi ca daca o lasi pe strada o sa o sa
dea vreo masina peste ea
ar fi spectaculos, dar nu sunt eu atat de
norocos

Dar, în stilul propriu trebuie să aduc câteva comentarii și completări ale versurilor pentru că m-ar mânca degețelele dacă nu aș face asta. Mă simt ca în perioada în care făceam analize pe text în clasa a 8-a. ”Autorul acestor versuri exprimă prin intermediul eului liric sentimentele de tristețe, indignare și regret pricinuite de pierderea dragostei unei preafrumoase fete de împarat.”
În termenii omului de rând, băiatului i s-au dat papucii, sau se teme că i se vor da și o roaga pe a lui iubită sa nu renunțe la dragostea lui așa cum ar face-o cu o pereche de pantofi uzați.
Odată ce m-am lămurit cum stă treaba cu mesajul melodiei, mi-am pus niște întrebări simple: dragostea adevărată se poate uza? Dragostea are termen de valabilitate, vine cumva ambalată frumos cu o fundiță mare și roșie pe spatele careia scrie ”Best before: 12.12.2012”? Ori o cumperi în leasing de la reprezentanța Cupidon România cu garanție de 10 ani și service gratuit în primii 2 ani(a se citi ”ședințe moca la psihiatru și eventuale acoperiri ale costurilor în cazul unui divorț”)?
Sincer să fiu, nu pot să cred că, odată descoperită, se poate renunța la dragoste ca și cum ai arunca la gunoi o grămadă de materiale frumos colorate. Dragostea este o legătură mai dură decât oțelul, mai flexibilă decât cauciucul și se poate întinde peste continente. Dragostea nu are culoare dar are nuanțele vibrante ale campului de floarea soarelui împletite pe arcul curcubeului. Dragostea nu are parfum, dar miroase a liniște sufletească, a fericire, împlinire și a ciocolată. Dragostea nu are textură, dar poate fi mai fină decât catifeaua și mai aspră decâ nisipul atunci când se simte amenințată.Dragostea este la început un pârâu iute de munte, care macină cea mai dură rocă, apoi un râu ce-și taie calea adânc și drept prin câmpiile întinse, apoi un fluviu molcom, dar de o forță inimaginabilă. În drumul lor, aceste ape depun aluviuni ce vor rămâne acolo pentru totdeauna ca dovadă a trecerii acelor ape. Așa și dragostea, lasă urme, lasă amintiri ce nu pot fi șterse, ce nu pot fi aruncate la gunoi, și înaintează orbește din dorința de a deveni un fluviu liniștit dar puternic.
Poate că am citit prea multe basme cu Feți Frumoși și Cosânziene, poate am văzut de prea multe ori Pe aripile vântului, sau poate că Eminescu m-a influențat încă din copilărie, dar eu vreau să cred în dragostea adevărată. Este unul dintre puținele lucruri frumoase care ne-au rămas în această lume nebună și este poate singurul lucru de preț pe care nu ți-l poate fura nimeni.
Acești pantofi de cleștar nu se vor uza niciodată.

Acum sunt sigur ...

2010-01-14T03:45:00.006+02:00

În mod normal, un om, se trezește în dimineața zilei aniversare și spune, gata, am împlinit X ani. Acest lucru se întâmplă datorită principiului cauză-efect. Cauza este faptul că din calendar au mai zburat 365 de file, iar omul nostru știe acest lucru - efectul este adunarea a încă unui an la vârsta personajului nostru. Eu nu sunt cu nimic mai diferit de acesta - și eu fac același lucru în fiecare zi de 30 martie. Dar eu, stăteam adeseori și priveam în urmă și nu puteam realiza că cel ce se reflectă în oglinda din baie este unul și același cu mine - nu puteam realiza că sunt tot eu, dar mai bătrân cu un an - nu mă simțeam niciodată mai bătrân, nu mă simțeam schimbat. Eram tot eu, poate doar cu mai multe responsabilități. Niciodată nu mi-am putut conștientiza vârsta, cu toate că simțeam că în acest corp nu mai sălășluiește aceeași minte puerilă, cu toate că fața îmi este acoperită cu fire dese de barbă, cu toate că dețin permis de conducere de aproape 5 ani, cu toate că visul meu de a avea o bicicleta s-a metamorfozat în visul meu de a-mi cumpăra o casă și o mașină, cu toate că problema legată de gaura din mingea spartă s-a transformat în problema legată de gaura din portofel, cu toate că pot lua decizii pe proprie răspundere, cu toate că am principii, cu toate că pot înainta o idee și o pot susține cu argumente logice, solide, cu toate că ... aș putea continua așa la nesfârșit. Se pare că scurgerea timpului nu a putut scrijelii fiecare schimbare prin care am trecut, în tăblia acelei mese peste care este desfășurat pergamentul vieții, astfel încât am ”uitat” cine sunt cu adevărat.
Dar în această dimineață de 14 ianuarie 2010, la ora 04:15, realizez că am vârsta de 22 de ani, 9 luni, 13 zile si 11 ore. În această dimineață a survenit acea schimbare care pe mine m-a trezit la realitate, care m-a făcut să-mi conștientizez vârsta: mi-am descoperit primele 3 fire de păr alb în cap. Poate că această afirmație va stârnii hohote de râs, dar mie nu-mi vine să râd - azi am realizat cu adevărat că nu mai sunt un copil, sau un adolescent. Cu toate că, până acum mă făleam cu faptul că nu mai sunt un adolescent căruia să i se spună ce și cum să facă, nu eram convins de asta - încercam să-i conving pe alții, încercam să mă conving pe mine.
Acum sunt sigur!

Într-un alt spectru de lumină ...

2009-07-15T03:19:00.009+03:00

În urmă cu câteva zile am devenit fericitul posesor al diplomei de licenţă. Am terminat facultatea de Informatică din cadrul URA. Acum vreau să continui studiile de master în domeniul informaticii economice.
Problema mea a luat naştere în urma faptului că, timp de trei ani de zile m-am izbit de aerele de superioritatea ale studenţilor de la stat, astfel încat mă gandeam serios să aplic pentru un master in cadrul ASE-ului. Mă gândeam şi la faptul că angajatorii vor privii cu alţi ochi un absolvent de la ASE decât unul de la URA.
Trebuia să iau decizia: URA sau ASE?
Am analizat curricula ambelor unităţi de invăţământ superior şi am constat că este identică în proporţie de 90-95%. Avantajul ASE îl reprezenta faptul că aş fi putut intra pe locurile subvenţionate de la buget şi aş fi scutit banii de taxă. Avantajul URA îl reprezintă faptul că pot dobândii certificări Microsoft şi Oracle gratuite(prin acordurile semnate de universitate cu MS şi Oracle).
Totusi, mentalitatea asta idioata a romanilor - facultatile paticulare sunt degeaba - ma impingea catre ASE, doar pentru a-mi demonstra faptul ca pot termina si studiile unei facultati de stat.
Cu toate acestea, am ales URA in continuare.
Lasand acestea la o parte, si pentru a nu risca sa scriu offtopic, cred ca datorez cateva povesti care sa spulbere un pic mitul "facultatea particulara SUX"
Facultatea particulara, in speta, faculatea de informatica din cadrul URA nu "SUX" deloc.
Am citit diverse forumuri si am dat de multe pareri.
În continuare sunt prezentate informaţii concrete referitoare la facultatea IM, universitatea RAŞ

1. Ca peste tot, exista uscaturi, dar partea frumoasa este ca acele uscaturi, acei copii de bani gata, care nu dau doi bani pe scoala, nici nu vin la scoala.vin doar in sesiune si daca au noroc sa traga cu ochiul in stanga si in dreapta scot si ei un 5. poate exista si unii pe pile sau poate dau spaga dar sunt cazuri izolate, care pana la urma dau de cate un profesor ce nu poate fi "cumparat" si tarasc materia aia dupa ei pana in ultimul an cand sunt nevoiti sa invete pana la urma - deci tot sealeg cu ceva:))

2. profesorii sunt foarte bine pregatiti si isi dau interesul, se comporta civilizat faţă de studenti si apreciaza originalitatea nu neaparat invatatul "ca papagalu' " . Exista libertate de exprimare si dreptul la opinie este respectat. Bineinteles sunt si exceptii de la regula

3. dotarile sunt exceptionale, toate salile de curs fiind doatate cu proiectoare video, laboratoarele cu calculatoare performante(mai sunt si cateva "rasnite", care pornesc in 10 minute), iar mai nouau fost introduse table interactive ce functioneaza pe principiul touchscreen cu stylus

4. orarul ofera foarte mult timp liber, iar cursurile si seminariile sunt concentrate intr-o anumita parte a zilei, nefiind nevoit sa-ti pierzi toata ziua alergand intre faculate si casa de dimineata pana dupa-amiaza si de asemeni, in acest fel poti avea si un part-time job

5. sistemul de predare nu pune accent pe indoparea studentului cu materie, dimpotriva, cursurile sunt destul de "light" din punct de vedere al volumului de informatii primite. de obicei se predau bazele materiei respective, pentru ca la seminar sa se aprofundeze, plecand de la informatiile din curs, si pentru ca mai apoi studentul sa realizeze anumite proiecte acasa si pentru a le sustine practic la seminar.toate acestea, cumulate acopera foarte bine materia si realizeaza acest lucru treptat, astfel ca, in timpul presesiunii poti lua examenul mai usor si ramai si cu ceva in cap - daca ajungi in sesiune, trebuie sa inveti in 3-4 zile materia de pe un semestru => stres mai mare, materie acumulata pentru acel examen nu si pentru viitor(nu se sedimenteaza cunostintele ca si atunci cand realizezi un website spre exemplu,cu manuta ta, pe parcursul a o luna sa zicem)

6. m-au deranjat taxele care au crescut in fiecare an si faptul ca, daca plateai taxa anuala in 3 rate, ajungeai sa platesti 110% din valoarea ei(dar pana la urma acesta este rostul unei rate - hai sa nu fiu carcotas)

De ce atata dispret din partea celor de la stat faţă de cei de la URA? E simplu: pentru ca ei se cam oftica datorita faptului ca sunt tratati cu nesimtire de unii profesori, pentru ca au un orar care-i tine ocupati 9 ore din zi(din care poate doar 5 ore le reprezinta timpul efectiv de curs/seminar, restul fiind ferestre intre cursuri), pentru ca invata in niste conditii mai putin placute decat noi, pentru ca au profi care nu accepta ca studentul sa aiba vreo parere personala, pentru ca odata ajunsi la un loc de munca, vad ca impart acelasi birou cu un fost student de la URA - deci ei s-au chinuit mai mult decat cel de la URA, pentru ca la final amandoi sa ajunga sa lucreze pe posturi similare si sa fie platiti la fel.
Si, pentru a se consola cumva, se ascund in spatele numelui unei universitati de stat cu o varsta respectabila in invatamantul romanesc si incearca sa arunce cu noroi in cei de la URA.
Am un coleg care este student si la Poli si la URA si mi-a spus ca, sincer, scoala se face in aceeasi masura in ambele locuri, dar ca la Poli este bataia de cap mult mai mare.
Pana la urma toti suntem oameni, iar nivelul de inteligenta si bunul simt al unei persoane nu va fi niciodata dat de titulatura unei universitati sau de faptul ca aceasta este de stat sau particulara.
Cat despre angajatorii care nu vor decat absolventi de la ASE, ar trebui sa gandeasca astfel: atunci cand cumperi ceva de marca se poate sa ai ghinionul de a pune mana pe o copie ieftina, sau poti pune mana pe un produs autentic al marcii respective dar care sa reprezinte doar categoria Low-entry. Cu alte cuvinte facultatea absolvita nu ofera certitudinea unui absolvent bine pregatit.

Nu in ultimul rand, nu uitati: mari universitati din lume sunt particulare (EX: Cambridge University)

Ca sa inchei, precizez ca nu sunt Richie Rich, am avut numai colegi normali, care chiar daca unii dintre ei aveau o situatie financiara net superioara faţă de a mea, asta nu-i scutea sa invete de le sareau capacele, am avut o viata de student frumoasa si am cunoscut oameni deosebiti - iar Balul de Absolvire a fost bestial:))

Nu am chef azi !

2009-06-21T16:26:00.010+03:00

Stau întins în pat şi mă întreb ce-i cu mine, de unde atâta lene, de unde atâta lipsă de chef? Îmi este lene să conştientizez că-mi este lene. Mi s-a urât, oare, cu binele?
Am ajuns să detest sistemul de învăţământ, să detest profesorii cu titluri pompoase care sunt mai proşti decât noaptea, care pozează în posturi de semi-zei fără supuşi loiali (aici îi exclud pe acei lingăi cu un IQ sub media populaţiei galinacee, care ar face orice pentru o notă mare). Am ajuns să detest acei "studenţi eminenţi", care odată smulşi de pe băncile facultăţii ajung să se angajeze, în urma unui interviu în cadrul căruia au impresionat cu ajutorul unei diplome cu note aproape de perfecţiune, iar în momentul în care trebuie să se achite de îndatoririle postului îşi prind cu succes urechile.
Conştientizez faptul că sunt capabil să dobândesc rezultate remarcabile cu un minim de efort, dar în momentul în care o persoană a cărei exprimare în limba romană (Limba Română este înca limba oficială în Romania, conform Constituţiei României), lasă de dorit din punct de vedere gramatical, din punct de vedere al folosirii inadecvate a unor expresii şi neologisme, dobândeşte rezultate similare cu ale mele, încep să cred că sistemul de evaluare este deficitar şi conduce la clasificări eronate ale competenţelor profesionale.
Acum se naşte întrebarea: "Pentru ce să mă mai agit atâta, când oricum şansele mele de angajare ţin în proporţie de 90% de factori externi de genul: nepotisme, pile, criterii idioate de evaluare, capacitatea redusă de selecţie a candidaţilor, a evaluatorului desemnat de către instituţie, etc?"
Acum, în plină criză economică, când cele mai optimiste previziuni demască un sumbru pesimism, mi se cere să merg înainte cu incredere, să-mi exploatez la maxim neuronul deja suprasolicitat. Nu mă pot plânge de lipsuri, dar o fac altii în locul meu, lucru care, sincer nu mă motivează în nici un fel, ba dimpotrivă, îmi alimentează subconştientul cu negativism şi-mi sporeşte gradul de stres. În ultima lună mi s-a demonstrat încă odată, ceea ce ştiam deja: atunci când depinzi de cineva, sau de ceva sunt şanse foarte mari ca lucrurile să ia o turnură proastă.
Ca orice om, am unele dorinţe neîmplinite, iar în acest moment incertitudinea ce pluteşte pretutindeni nu face altceva decât să-mi sugereze că aceste dorinţe sunt departe de a se materializa, deci, încep să rămân în pană de motivaţie, fapt ce duce la lipsa de chef.
Trist dar adevărat.
Pâna la următoarea postare, plec în căutarea chefului pierdut!
Deja parcă mă simt mai bine scriind aceste rânduri incoerente, fără fund şi fără cap.

.... Vise dulci-amărui ....

2009-03-08T21:38:00.005+02:00

Dulcele gust al destrămării este un articol scris de o foarte bună prietenă. Eu nu am făcut altceva decât sa-l public pe blog, bineînţeles, cu acordul ei

*************************************************************************************************

Întunericul se lasă încet peste oraş ...
Luminile se sting rând pe rând, străzile se cufundă în linişte, câte un căţel speriat latră neştiind de ce...
În puterea nopţii, învăluită de voalul viselor, ea este prinsă într-un alt timp şi spaţiu ....
Acolo ea simte cu adevărat ....

*************************************************************************************************

- Dulcele gust al destrămării -

Niciunul dintre noi nu a presimtit ceea ce avea sa se intample.

Totul a inceput... la fel cum incepe totul – o poveste incredibil de frumoasa de dragoste. Ana si Bogdan se iubeau mai presus de cuvinte, mai mult decat isi dadeau chiar ei seama. Ana sunt eu, iar aceasta este povestea mea.

Imi aduc aminte totul de parca ar fi fost ieri. Rememorez fiecare clipa, si fiecare amintire ma loveste acum ca o palma pe fata fina a unui copil.

Ma gandesc, ce am facut sa merit asta? Cu siguranta trebuie sa existe un motiv. Nu nu e realitate, trebuie sa ma trezesc. Ma uit in jur si descopar ca ma aflu intr-un loc atat de familiar si totusi este vis. Sa fie oare vis? Dar este atat de real. Bogdan e langa mine. Ne privim in ochi, ne zambim. Cobor privirea putin mai jos. Mainile noastre s-au contopit! Daca Bogdan este langa mine, nu poate fi un vis.

Zambesc. Privesc marea. De ce suntem aici? Acasa este iarna.Este februarie. Si totusi este atat de cald. Gandurile imi alergau prin minte precum alearga masinile pe sosea. Nu pot simti decat fiori... de fericire. Fiecare pas pe nisipul fierbinte ma adanceste si mai tare in vis. Nu e nimic rau. Eu si Bogdan ne iubim. Ne iubim de ani de zile, din liceu.

Da, asa este atunci iubirea era pura, inocenta. Nu ne era frica sa ne aratam o lacrima unul in fata celuilalt. Si totusi, ce face acest vis sa para atat de real? Sa fie oare teama de a avea dreptate, teama de a recunoaste ca o iubire inedita, ce s-a sfarsit cu o lacrima ramane infipta in suflet mai puternic decat o capusa sub piele?

Si da, imi doresc sa pastrez aceste clipe in suflet mai mult decat oricat, orice. Sa ne plimbam vesnic in pe aceasta plaja. Sa ne traim viata, probabil departe unul de celalalt si apoi sa ne intalnim sa terminam aceasta poveste undeva departe, pe lumea cealalta.

Il strang de mana pe Bogdan si brusc, deschid ochii. Plaja a disparut. In locul muzicii valurilor s-a asternut acum linistea. A fost doar un vis. Un vis frumos, o iluzie diabolic de aproape de realitate.

Zambesc, petru ca stiu ca in clipa in care voi intoarce capul spre dreapta Bogdan va fi acolo. Ma intorc, il strang in brate, se intoarce cu fata spre mine, ma saruta apoi adormim la loc unul in bratele celuilalt.

E dimineata. Deschid ochii si o mireasma de cafea imi trezeste simturile. Zambesc. Ma intind. Dau plapuma la o parte si buimaca pornesc spre bucatarie. Ma intampina cu un sarut. Deborda de energie.

„Hai sa mergem intr-o plimbare pana la ai tai”, imi spune in timp ce a sorbit din cafea. Zambesc si spun: „Abia astept!”. Era o idee grozava pt ziua de duminica ce tocmai incepuse.

Va voi scuti acum de picanteriile discutiei noastre de apoi si de dazlantuirea ce-a urmat. E prea personal si prea profund si simplul gand la ceea ce a urmat ma face sa tremuri si imi smulge o lacrima... de fericire. I-am iubit fiecare gest, fiecare cuvant. L-am iubit de tot!

De-as fi recunoscut din timp ca dorinta mea ca iubirea asta sa ramana vie e mai mare decat orice alta, nu mi-as fi patat amintirile. Si dorinta aceea, oarecum divina, de a ne iubi etern pe lumea-ailalalta s-ar fi implinit.

Ne imbracam si ne pregatim sa plecam. „Ce-ai zice daca ne-am plimba pana acolo?”, ii spun. „Nu crezi ca e prea frig? ”, spune Bogdan. „Este, insa si asa mergem mai mereu cu masina. Hai macar pana la ai mei sa facem o plimbare.”. Zambeste si zice: „De acord!”.

Ne plimabam. Brusc imi amintesc de visul ce l-am avut in noaptea precedenta. Eram asa fericita incat nu puteam sa spun nimic. Nu stiam insa ca ceea ce urma sa se intample, avea sa schimbe totul.

Ne aflam acum pe strada unde locuiesc parintii mei. Ei ne asteapta cu masa pusa. Il opresc. Il iau in brate. Zambesc. Apoi ii dau drumul. Observ ca din spate se apropie o masina neagra. Nu dau importanta, il fac doar pe Bogdan atent – sa se fereasca.

Ne apropiem din ce in ce mai mult de casa. Bogdan imi lua intre timp geanta de pe umar. Sa nu care cumva sa obosesc. Zambesc. Mergem tremurand, prin zapada. Masina se opri in dreptul nostru. Geamul fumuriu se deschise. Chipul unui barbat imbracat in negru se arata. Bogdan, probabil vazand ceva ce eu am omis, o lua la fuga, lasandu-ma in urma.

Aud o impuscatura. Ma arunc la pamant in speranta ca glontul sa nu ma atinga, insa arunc o privire in urma lui Bogdan. Silueta i se pierdu in zare.

Incerc sa ma protejez, fug spre casa parinteasca. Poarta e incuiata. Cheile sunt ingeanta... geanta la Bogdan. „Prea tarziu!”

O armata de barbati inarmati coborara din masina. M-au prins de mana si au urlat la mine: „Avem nevoie de ostatici. Ce credeti voi astia tineri? Revolutia abia acum incepe!”.

Nu inteleg ce se intampla. Plang de teama. Cineva imi ordona sa ma potolesc. Nu ma pot gandi la Bogdan. Este oare bine? Ce s-a intamplat cu ea? De ce-a fugit? De ce m-a lasat in urma? Parintii lui. Asta trebuie sa fie! S-a speriat si a fugit sa-i protejeze.

„Cam las baietasul ala. Te-a lasat in urma sa putrezesti.”. Lacrimile ma podidira, insa necunoscutul continua. „Tinerii din ziua de azi. Se lauda ca iubesc, ca stiu ce aia iubire, dar la prima primejdie isi vad interesul.”. Incerc sa-l apar, incerc sa ii explic ca greseste, ca nu trebuie sa faca nimic, ca nu i-am privit pe barbati, ca nu stiu cum arata sic a imi pot da drumul. „Nu te obosi fetito. Asa spuneti toate. Ceasul tau tocmai a sunat! Vreo ultima dorinta? Hai, nu mai plange. Vei muri o eroina, in fata unei intregi natiuni. Vom transmite moartea ta tuturor. Sa intelegea ca se poate muri pentru patrie.”. „Nu inteleg, ii spun. Ce s-a intamplat? Ce am facut? De ce eu? Pentru ce luptati?”. „Nu trebuie sa intelegi, cel putin tu nu trebuie sa intelegi. Acum spune care ti-e ultima dorinta si apoi ciocul mic!”.

Nu ma puteam gandi decat la Bogdan. Ma simteam tradata. A fugit si m-a lasat in urma. De ce?!

„Vorbesti?”, intreba unul dintre ei. „E ultima sansa de a-ti pune o dorinta. Zii!”

„Nu vreau decat sa ma lasati sa vorbesc cu el.”. Unul dintre ei imi intinde un telefon: „Formeaza!”

Formez numarul. Ma simt atat de tradata, de dezamagita. Viata mea deja e pe sfarsite. Visul meu oricum s-a destramat. Il iubesc... Il urasc! Lacrimile imi curgeau pe obraji. Imi era asa de frig! Raspunse la telefon pana sa imi dau seamna ce se intapla. Nu ma pot aduna si tot ce pot sa mai spun acum este:

„De ce, Bogadan? De ce ai fugit si m-ai lasat sa mor?...”.

De partea cealalta a firului... tacere.

SFARSIT

Mesajul Autorului

Sutem increzatori in faptele noastre. Ne dorim mereu ce nu putem avea. Visam la iubire absoluta si ne credem genii. Insa, vine o zi in viata noastra in care o poveste ca a Anei si a lui Bogdan ne trezeste la realitate. Ipocrizia ne caracterizeaza fie ca ne place sa recunoastem sau nu. Din nefericire, iluzia ne conduce. Credem ca noua nu ni se poate intampla. Credem ca noi suntem divini. Ca oricat rau am face vom face ulterior suficient de mult bine incat sa ne spalam pacatele. Tineri de altadata, ajutati-i pe cei din noile generatii sa fie mai buni. Sa creada ca fericirea exista.

Oamenii vor alege mereu propriul bine in fata, chiar si a celor iubiti.

Sa iubim cu gandul la iubirea aceea absoluta.

O.L.B.

*************************************************************************************************

Aripi frânte...

2009-03-04T20:15:00.008+02:00

Cine spune că nu-i este teamă de nimic, se inşeală amarnic. Şi eu am susţinut lucrul acesta, dar am conştientizat faptul că îmi este teamă de singurătate. Mă înspăimântă gândul acesta.
Câţi dintre noi nu s-au trezit cu aripile frânte, cu moralul plonjând în plin picaj din înaltul cerului spre planeta albastră, din lumea viselor frumos făurite spre cruda realitate a singurătăţii. Suntem destui - am putea inaugura chiar un club denumit cu succes "Paraşutism fără voie".
Dar din fericire, viaţa ne dă aripi pentru a putea visa din nou, aripi mai mari si mai puternice. Noi avem datoria de a ne redobândi curajul necesar pentru a ne ridica de la pamânt, pentru a zbura din nou printre norii albi de lapte. Nu trebuie să refuzăm să ne privim în oglindă şi să vedem acele aripi cum ne cresc la loc, acele "zâmbete tâmpe" - cum îmi place mie să le denumesc - care ni se întipăresc pe chip fără să ne dăm seama de ce.
Trebuie să încercăm să vedem pădurea ce se ascunde în spatele copacilor.
Omul nu poate trăi în trecut, nu este normal să rămână prins parcă într-un spaţiu şi timp de mult apus. Suntem nişte fiinţe curioase ce au nevoie să meargă înainte cu un curaj orb.
Unde ar fi fost acum omenirea, dacă nişte oameni nu ar fi avut curajul de a afirma că pământul este rotund, că atomul nu este cea mai mică particulă a materiei, că un aparat mai greu decât aerul poate zbura....Nu îmi pot imagina cum ar fi fost, dar oricum nu am fi trăit realitatea de azi.
Trebuie să avem curajul de a merge mai departe, de a afirma că trecutul este trecut şi că viitorul ne rezervă ceva nou şi mai frumos. Dar toate aceste frumuseţi trebuie să le putem împărtăşii cuiva.
Sper ca această teamă de singurătate să mă ferească de singurătatea în sine şi de efectul ei şi mai dureros: Aripile frânte ....

Brainstorming - Toate-s vechi şi noi sunt toate

2009-01-09T02:29:00.011+02:00

O dimineaţă ca oricare alta ... un sunet ascuţit şi enervant ma trezeşte din lumea viselor. Caut cu disperare sursa acestei moderne "pupeze din tei" ... într-un final găsesc telefonul mobil şi opresc alarma.
Mă îndrept agale spre bucătărie cu gândul la o cafea aburindă. Pornesc laptopul şi aştept să se încarce sistemul de operare, apoi aştept să se conecteze la micul meu hot-spot pentru a putea citi presa online. Cu cafeaua alături incep sa răsfoiesc printre tab-urile browserului.
Winamp-ul redă în surdină streaming-ul unei emisiuni radio matinale plină de poante şi comentarii acide.
Deschid casuta de mail a prăfuitului yahoo şi descopăr câteva notificări asupra unor commenturi de pe câteva bloguri si de pe hi5. Mai frunzăresc câteva minute paginile virtuale, când deodată sună telefonul - remider-ul, promt ca de obicei, îmi aminteşte de ziua de naştere a unui prieten.
Mă uit la ceas si văd că trebuie să plec la servici. Mă echipez corespunzător şi plec linistit spre metrou. In urechi imi urla muzica de pe MP3 Player...Trec printre diverşi oameni grăbiţi, mă strecor printre maşini parcate haotic pe străduţele şi aşa destul de înguste; la un colţ de bloc, stând pe o treaptă, o băbuţa sărmană îşi aşează mica tarabă compusă din doua coşuleţe(unul cu mărar şi unul cu pătrunjel) ca în fiecare dimineaţă, ridică ochii şi mă urmăreşte cu privirea ei cea tristă, lăsând să se vadă greutăţile cauzate de lipsuri si de vârstă. Mă indepartez dar chipul ei îmi rămâne întipărit pe retină. Un amalgam de simţiri îmi tulbură mintea ... mi-e milă de ea, urăsc această creaţie malefică a omului denumită BAN şi încerc să fiu fericit că nu sunt în locul ei...dar nu pot.
Ajung în metrou şi privesc pe geam întunericul din tunel...câteodată mai apare câte un neon, o urmă vagă de lumină în acea beznă apăsătoare ... dar dispare fulgerător. Încerc să revin cu picioarele pe pământ, dar mă macină ceva. Realizez pentru a nu stiu câta oară cât de nedreaptă este viaţa. Realizez că sunt inconjurat de sute de persoane, că acasă am o familie care mă iubeşte, dar că sunt totuşi singur.
Viaţa este o junglă în care supravieţuiesc doar cei puternici. La un moment dat vei fi nevoit să calci pe cadavre şi să nu priveşti în urmă, vei fi nevoit să ingropi adânc în memorie imagini hidoase ale realităţii doar pentru a putea continua drumul acesta care nimeni nu ştie unde duce.
Spiritul animalic există în fiecare dintre noi şi se manifestă de fiecare dată când un vânt mai puternic stârneşte flacăra fiarei din noi.
Regulile şi legile nu ne protejează pe noi ca indivizi ci asigură în mod inconştient perpetuarea speciei. În lipsa lor ne-am autodistruge.
Este fascinant acest echilibru.
Suntem un fir de praf în acest Univers, iar viaţa noastra reprezintă o milisecundă spaţială. Mă întreb câte persoane realizează acest lucru şi mă întreb ce rost are să conştientizezi aşa ceva, pentru că oricum ne vom rezuma în continuare la a ne trăi viaţa: învăţăm pentru a avea o meserie, muncim pentru a ne putea hrăni pe noi şi pe copiii noştrii şi murim.
Totul face parte dintr-un sistem ce se auto-întreţine. Suntem doar materie angrenată într-un ciclu nesfârşit de metamorfoze. Toate-s vechi şi noi sunt toate.

Femeia si Barbatul

2008-10-12T23:07:00.009+03:00

Wow...ce subiect mi-am gasit...cred ca o sa starnesc multe persoane...oricum astept comment-uri. Voi raspunde negresit in limita timpului de care dispun.

Si acum sa las deoparte introducerile si sa trec la subiect. Nu stiu daca "Femeia si Barbatul" este cel mai potrivit titlu pentru acest post...ma gandeam mai degraba la ceva de genul "Barbatul vs Femeia", dar prefer sa nu fiu acuzat de misoginism de catre reprezentantele sexului frumos, pentru ca tind sa cred ca nu sunt misogin.

Femeia si Barbatul....doua entitati care, asociate, dau nastere termenului de omenire. Omenirea, multitudinea de suflete ce populeaza satele, orasele si metropolele globului, este totusi, in mod inconstient, divizata in doua tabere: cea feminina si cea masculina. Chiar daca unii nu vor sa recunoasca barbatii si femeile par sa faca parte din doua tabere opuse. Suntem atat de asemanatori si totusi atat de diferiti, si aici nu ma refer la aspectul fizic ci la aspectele psihice, comportamentale, principii.

Barbatul nu a inteles niciodata femeia. Reciproca este deasemeni valabila. Din punctul meu de vedere, insa, femeia este mult mai complexa si ascunde mult mai multe aspecte necunoscute barbatului. Tocmai aceste taine creaza legatura dintre barbat si femeie.

Teme legate de acest subiect sunt mii...aceasta a fost doar introducerea...voi incerca sa scriu in continuare despre sensibilitatea si brutalitatea interioara a barbatului in opozitie cu cea a femeii, cat si despre fenomenul gay, fenomen care exista de la inceputul omenirii dar abia acum,in zilele noastre a fost acceptat intr-o oarecare masura si a fost atat de des mediatizat

Omul...

2008-10-12T16:16:00.006+03:00

Omul...ce este omul? Cineva imi spunea mai demult ca definitia omului este: "Animal biped, cu degete opozabile, ce se afla in varful piramidei lantului trofic".

Mi-e groaza de momentul in care noi oamenii nu vom mai fi animalele din varful piramidei. Nici un alt animal nu ne va detrona...ne vom auto-demite din functia de lideri fara sa ne dam seama de acest lucru.Iar cand ne vom da seama va fi deja prea tarziu pentru a stopa declinul.

GOD HELP US!

Let's get it started

2008-10-11T16:30:00.005+03:00

Nu am inteles niciodata de ce ar trebui sa ma identific cu enshpe mii de prosti care ma inconjoara.Aa...aaa... gata... stiu: se cheama "spiritul de turma"...Ei bine, eu nu vreau sa fac parte din aceasta turma. Dar, asa ceva nu este posibil deoarece traiesc intr-o societate civilizata, organizata dupa anumite reguli, legi si criterii cica...Bun...nu-i nici o problema...ma voi conforma legilor bunului simt si legilor create de acei "mareti lideri" aflati la carma acestei corabii aflate in deriva intr-un ocean vesnic maturat de furtuni pentru ca, cica, asa trebuie sa faci pentru a pastra acel echilibru fragil care decide starea de liniste sau haos. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa fiu maimuta. M-am izbit zilele astea de cateva manifestari de genul: "do it like the monkey". Un coleg a venit sa-mi spuna sa-mi cumpar nu stiu ce mare descoperire a tehnicii moderne(un set de boxe pentru stresat vecinii). Bun...perfect... I like it loud... dar in momentul in care l-am intrebat de ce imi recomanda acele minuni tehnologice, am primit drept raspuns urmatoarea replica de maimuta: "Pentru ca sunt super tari. Toti si-a luat asa ceva. O sa-mi iau si eu. Ia-ti si tu"

Ce sa inteleg? Ca singurul atribut al acelor "pocnitori" il reprezinta faptul ca toate "maimutele" le-au cumparat? Sau ca trebuie sa fiu in trend cu restul "maimutelor" care ma inconjoara?

Cert este faptul ca refuz sa dau banii pe niste condensatori si integrate care peste vreo 3 luni vor fi depasite.

Prefer sa fiu un taran inapoiat si sa ignor acest trend care invaluie creierele atrofiate ale saracelor "maimute"