miercuri, 7 aprilie 2010

Dragostea ca o pereche de pantofi

Zilele trecute căscam ochii prin lista messenger-ului și am remarcat statusul unei prietene: ”Dragostea ca o pereche de pantofi”. Bineînțeles că am reușit să-mi etalez nețărmuita cultură muzicală în momentul în care am întrebat-o care este substratul comparației, neștiind că de fapt și de drept, acela este titlul unei piese a formației TAXI.
Fiind astfel lămurit ce-i cu acel status, am ascultat melodia și pot spune că mi-a plăcut atât melodia în sine cât și mesajul acesteia:

E cat se poate de normal
ma uit la tine cum iti mai arunci niste pantofi
pentru ca s-au rupt si sunt foarte vechi
nu iti mai trebuie, nu ai ce sa faci cu ei
e cat se poate de normal
doar nu ai sa mergi toata viata cu acceasi
pereche de pantofi
nu o sa porti acceasi poseta sau acceasi cercei

refren: Dar daca nu iti mai trebuie dragostea mea
daca nu mai ai ce sa faci cu ea
nu o arunca asa, mai bine aseaz-o undeva
aseaz-o intr un loc cu multa lume
pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema
poate o gaseste cineva si are nevoie de ea
aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai
trebuie dragostea mea
aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai
trebuie

E cat se poate de normal
sa se adune foarte multe chestii de care nu mai ai
nevoie
te lovesti de ele prin casa si le arunci pe toate
intr-o zi
ma gandesc ca asa se intampla si cu dragostea
mea
te impiedici de ea intr-una si te gandesti ca nu
are nici un rost sa o mai tii

refren: si nu te gandi ca daca o lasi pe strada o sa o sa
dea vreo masina peste ea
ar fi spectaculos, dar nu sunt eu atat de
norocos

Dar, în stilul propriu trebuie să aduc câteva comentarii și completări ale versurilor pentru că m-ar mânca degețelele dacă nu aș face asta. Mă simt ca în perioada în care făceam analize pe text în clasa a 8-a. ”Autorul acestor versuri exprimă prin intermediul eului liric sentimentele de tristețe, indignare și regret pricinuite de pierderea dragostei unei preafrumoase fete de împarat.”
În termenii omului de rând, băiatului i s-au dat papucii, sau se teme că i se vor da și o roaga pe a lui iubită sa nu renunțe la dragostea lui așa cum ar face-o cu o pereche de pantofi uzați.
Odată ce m-am lămurit cum stă treaba cu mesajul melodiei, mi-am pus niște întrebări simple: dragostea adevărată se poate uza? Dragostea are termen de valabilitate, vine cumva ambalată frumos cu o fundiță mare și roșie pe spatele careia scrie ”Best before: 12.12.2012”? Ori o cumperi în leasing de la reprezentanța Cupidon România cu garanție de 10 ani și service gratuit în primii 2 ani(a se citi ”ședințe moca la psihiatru și eventuale acoperiri ale costurilor în cazul unui divorț”)?
Sincer să fiu, nu pot să cred că, odată descoperită, se poate renunța la dragoste ca și cum ai arunca la gunoi o grămadă de materiale frumos colorate. Dragostea este o legătură mai dură decât oțelul, mai flexibilă decât cauciucul și se poate întinde peste continente. Dragostea nu are culoare dar are nuanțele vibrante ale campului de floarea soarelui împletite pe arcul curcubeului. Dragostea nu are parfum, dar miroase a liniște sufletească, a fericire, împlinire și a ciocolată. Dragostea nu are textură, dar poate fi mai fină decât catifeaua și mai aspră decâ nisipul atunci când se simte amenințată.Dragostea este la început un pârâu iute de munte, care macină cea mai dură rocă, apoi un râu ce-și taie calea adânc și drept prin câmpiile întinse, apoi un fluviu molcom, dar de o forță inimaginabilă. În drumul lor, aceste ape depun aluviuni ce vor rămâne acolo pentru totdeauna ca dovadă a trecerii acelor ape. Așa și dragostea, lasă urme, lasă amintiri ce nu pot fi șterse, ce nu pot fi aruncate la gunoi, și înaintează orbește din dorința de a deveni un fluviu liniștit dar puternic.
Poate că am citit prea multe basme cu Feți Frumoși și Cosânziene, poate am văzut de prea multe ori Pe aripile vântului, sau poate că Eminescu m-a influențat încă din copilărie, dar eu vreau să cred în dragostea adevărată. Este unul dintre puținele lucruri frumoase care ne-au rămas în această lume nebună și este poate singurul lucru de preț pe care nu ți-l poate fura nimeni.
Acești pantofi de cleștar nu se vor uza niciodată.