vineri, 9 ianuarie 2009

Brainstorming - Toate-s vechi şi noi sunt toate

O dimineaţă ca oricare alta ... un sunet ascuţit şi enervant ma trezeşte din lumea viselor. Caut cu disperare sursa acestei moderne "pupeze din tei" ... într-un final găsesc telefonul mobil şi opresc alarma.
Mă îndrept agale spre bucătărie cu gândul la o cafea aburindă. Pornesc laptopul şi aştept să se încarce sistemul de operare, apoi aştept să se conecteze la micul meu hot-spot pentru a putea citi presa online. Cu cafeaua alături incep sa răsfoiesc printre tab-urile browserului.
Winamp-ul redă în surdină streaming-ul unei emisiuni radio matinale plină de poante şi comentarii acide.
Deschid casuta de mail a prăfuitului yahoo şi descopăr câteva notificări asupra unor commenturi de pe câteva bloguri si de pe hi5. Mai frunzăresc câteva minute paginile virtuale, când deodată sună telefonul - remider-ul, promt ca de obicei, îmi aminteşte de ziua de naştere a unui prieten.
Mă uit la ceas si văd că trebuie să plec la servici. Mă echipez corespunzător şi plec linistit spre metrou. In urechi imi urla muzica de pe MP3 Player...Trec printre diverşi oameni grăbiţi, mă strecor printre maşini parcate haotic pe străduţele şi aşa destul de înguste; la un colţ de bloc, stând pe o treaptă, o băbuţa sărmană îşi aşează mica tarabă compusă din doua coşuleţe(unul cu mărar şi unul cu pătrunjel) ca în fiecare dimineaţă, ridică ochii şi mă urmăreşte cu privirea ei cea tristă, lăsând să se vadă greutăţile cauzate de lipsuri si de vârstă. Mă indepartez dar chipul ei îmi rămâne întipărit pe retină. Un amalgam de simţiri îmi tulbură mintea ... mi-e milă de ea, urăsc această creaţie malefică a omului denumită BAN şi încerc să fiu fericit că nu sunt în locul ei...dar nu pot.
Ajung în metrou şi privesc pe geam întunericul din tunel...câteodată mai apare câte un neon, o urmă vagă de lumină în acea beznă apăsătoare ... dar dispare fulgerător. Încerc să revin cu picioarele pe pământ, dar mă macină ceva. Realizez pentru a nu stiu câta oară cât de nedreaptă este viaţa. Realizez că sunt inconjurat de sute de persoane, că acasă am o familie care mă iubeşte, dar că sunt totuşi singur.
Viaţa este o junglă în care supravieţuiesc doar cei puternici. La un moment dat vei fi nevoit să calci pe cadavre şi să nu priveşti în urmă, vei fi nevoit să ingropi adânc în memorie imagini hidoase ale realităţii doar pentru a putea continua drumul acesta care nimeni nu ştie unde duce.
Spiritul animalic există în fiecare dintre noi şi se manifestă de fiecare dată când un vânt mai puternic stârneşte flacăra fiarei din noi.
Regulile şi legile nu ne protejează pe noi ca indivizi ci asigură în mod inconştient perpetuarea speciei. În lipsa lor ne-am autodistruge.
Este fascinant acest echilibru.
Suntem un fir de praf în acest Univers, iar viaţa noastra reprezintă o milisecundă spaţială. Mă întreb câte persoane realizează acest lucru şi mă întreb ce rost are să conştientizezi aşa ceva, pentru că oricum ne vom rezuma în continuare la a ne trăi viaţa: învăţăm pentru a avea o meserie, muncim pentru a ne putea hrăni pe noi şi pe copiii noştrii şi murim.
Totul face parte dintr-un sistem ce se auto-întreţine. Suntem doar materie angrenată într-un ciclu nesfârşit de metamorfoze. Toate-s vechi şi noi sunt toate.